Mă numesc Mirela am 46 de ani, locuiesc în Copăceni jud. Cluj şi aş vrea să vă împărtăşesc evenimente care au condus la schimbarea vieţii mele. Aş vrea să citez un cuvânt biblic care spune: „Bucură-te tinere în tinereţea ta, fi cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi, dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată". Eclesiastul cap.11 :9

Eu vreau să mulţumesc lui Dumnezeu pentru că judecata pentru mine a fost aici pe pământ. Dumnezeu a tras semnale ca eu să mă opresc din drumul meu greşit şi să îmi ridic ochii spre El, să îl chem în ajutorul meu să mă ierte şi să îmi incredinţez viaţa în mâna Lui.

Eu m-am bucurat de o familie iubitoare cu părinţi credincioşi care s-au străduit să ne asigure un trai decent. Mama mea l-a cunoscut pe Dumnezeu atunci când eu aveam 9 ani. După un an şi tatăl meu s-a întors la Domnul şi părinţii mei îl iubeau foarte mult pe Dumnezeu, dragoste pe care ei ne-au transmis-o şi nouă: mie şi sorei mele. Aşa am crescut până la vârsta de 15-16 ani, când Satan m-a cuprins cu poftele lumii acesteia: (filme, discoteci etc...) În vremea aceea am părăsit biserica şi am început o viaţă fără Dumnezeu. Cu toate acestea Domnul a vegheat asupra vieţii mele şi eu vreau să îi mulţumesc din suflet pentru tot ceea ce a făcut pentru mine. La 19 ani m-am căsătorit şi Dumnezeu mi-a dat un soţ minunat cu care am început să ne clădim un viitor. Pe plan material toate lucurile ne mergeau bine, am construit, ne-am aranjat casa, îmbrăcăminte, aur, maşini, de toate aveam din belşug. Dar viaţa noastră spirituală era un dezastru: fără biserică, fără Dumnezeu!

În toţi anii aceştia şi nu au fost puţini, părinţii nu au incetat să se roage lui Dumnezeu să se îndure şi de noi şi să ne mântuiască. Noi însă nu doream să auzim să ne întoarcem la Dumnezeu, mai ales soţul meu care nici nu avea pe nimeni în neamul lui care să aibă o relaţie cu Dumnezeu. Dar la rugăciunile părinţilor, la postul şi lacrimile lor, Dumnezeu s-a hotărât să ne oprească din drumul nostru ratăcitor şi a îngăduit în viaţa noastră nişte nuiele de îndreptare.

Prima „nuia” a fost o operaţie de coloană foarte grea din a cărei cauză am rămas în pat o perioadă de 4 luni, zi si noapte. In această perioadă mi-am îndreptat gândul spre Dumnezeu. Şi îl rugam să mă ajute să pot să mă ridic din pat şi să umblu din nou, că dacă mă va vindeca o să mă întorc la El. Dumnezeu este bun, m-a ascultat, şi după ce am început să umblu din nou, mi-am uitat cuvântul, şi mi-am urmat cărările după plăcerea inimii mele.

Bucuria însănătoşirii mele a durat doar 7 luni şi Dumnezeu a îngăduit în viaţa mea o altă „nuia”. Am păţit un accident de maşină de pe urma căruia eu am avut de suferit din nou. Mi-a fost afectată coloana din nou: tasare de vertebre si deplasare de hernie. Au urmat acum alte 2 luni de durere – puteam să dorm doar cu capul pe masă pentru că nu puteam să mă întind în pat: alte rugăciuni, alte promisiuni, dar până a trecut greul, apoi iar am uitat de Dumnezeu. Cel mai greu lucru la care nu puteam renunţa era tigara, fumam de 17 ani şi îmi era greu să abandonez acest viciu.

În 22 decembrie 1997 a urmat o altă încercare grea, prin care Dumnezeu ne-a îngăduit să trecem. Eram toţi acasă ne pregăteam pentru sărbători când cineva a pătruns în casă şi ne-a furat o mare sumă de bani, pe care noi i-am câştigat cu multă trudă. Aceasta a fost foarte greu pentru noi. S-au făcut cercetări, căutări dar fără nici un rezultat. Pe mine m-a afectat însă foarte tare, şi în decurs de câteva luni am început să observ altă durere: mi-a apărut la sânul stâng un nodul cât un grăunte de porumb care mă ustura şi mă ardea foarte tare. L-am ignorat dar cu timpul se mărea până a ajuns de dimensiunea unui ou de gaină si în jurul lui se formaseră mulţi ganglioni mici cât boabele de fasoale. Atunci am început să vorbesc despre această porblemă cu oamenii din jur, cu sotul, sora mea, cu prietenele mele şi toţi mă sfătuiau să merg de urgenţă la medic.

Şi eu eram conştientă că ceva grav se întâmpla cu mine, dar nu vroiam să accept. Am făcut un curs de cruce roşie şi ştiam în mare despre ce va urma şi încercam să nu mă gândesc, şi să evadez din realitatea în care mă zbăteam. Când durerea a devenit insuportabilă am decis să merg la medic, indiferent ce va urma. După mai multe consultaţii, mamografii, analize la spitalul de oncologie din Cluj am fost repartizată la medicul Dan Mureşan. După ce acesta m-a consultat mi-a spus ca am venit prea târziu şi că trebuie să mă opereze de urgenţă. L-a invitat pe soţul meu în cabinetul lui şi a vorbit cu el mai detaliat: i-a spus că e vorba de cancer, că trebuie să îmi extirpeze sânul, că 99 la sută nu am nici o şansă, numai una singură şi a îndreptat degetul în sus spre Dumnezeu, pentru că am stat prea mult acasă aşa bolnavă. Degeaba a încercat soţul meu să îi ofere toţi banii pe care îi aveam pentru ca doctorul să facă tot posibilul, omeneşte nu mai era nici o şansă. Era vineri si doctorul a stabilit internarea pentru luni dimineaţa la ora 8.

Atunci am înţeles în ce situaţie mă aflam, şi am început să mă rog şi să îl implor pe Dumnezeu să mă ierte, El m-a ascultat de atâtea ori şi eu L-am tot minţit. Duminică seara mi-a venit în minte un gând – să merg la un prooroc să îmi vorbească Domnul, să văd dacă mai e ceva de făcut, dacă mai e vreo şansă sau El era supărat pe mine.

În tot acest timp Dumnezeu lucra şi la inima soţului meu, şi el s-a rugat că dacă Dumnezeu îi va da un semn se va pocăi. Timpul era foarte scurt acum, am aranjat o amânare de câteva ore cu medicul în acea dimineaţă de luni când trebuia să mă internez de urgenţă (aveam deja pregătit şi salonul 206).

 M-am dus împreună cu soţul meu la un prooroc şi ne-am rugat. Dumnezeu ne-a vorbit atunci aşa: „aveţi o problemă care v-a fost pusă pe tavă să alegeţi mâna oamenilor  sau mâna Mea. Dacă alegeţi mâna omului veţi intra într-o mlaştină din care nu va mai fi cale de întoarcere pentru voi, dar dacă veţi alege Mâna Mea veţi vedea cu ochii şi veţi simţi cu mâna şi veţi mărturisi cu gura voastră lucrarea pe care am să o fac în casa voastră.”

Acolo aplecată în genunchi am spus: Doamne Mâna Ta o aleg, orice se întâmplă. Din momentul în care m-am ridicat de pe genunchi am primit pace, o bucurie nespusă şi o uşurătate ca şi cum o povară grea s-a ridicat de pe umerii mei. M-am urcat în maşină cu soţul meu şi în loc să merg la spital cum ne-a fost înţelegerea cu medicul, am mers direct acasa şi le-am povestit părinţilor lucrarea Domnului. Părinţii mei aveau multe experienţe cu Dumnezeu şi sunt foarte maturi, şi tatăl meu a luat hotărâre: începem o perioadă de post şi rugăciune până când Dumnezeu va lucra. Aşa că am început să ne rugăm şi să postim ca Dumnezeu să se îndure şi să ne ierte. Primul lucru pe care L-a schimbat Dumnezeu în viaţa mea atunci a fost că m-a vindecat de fumat. Am continuat aşa post şi rugăciune timp de 3 săptămâni. Ultima săptămână a fost post in lanţ, adică în fiecare zi postea şi se ruga un membru din familia noastră, toţi pe rând. În săptămâna aceea vineri era sărbătoarea paştilor am simţit dorinţa de a merge la biserică. Până atunci nu mergeam pentru că sufeream încă de pe urma accidentului de maşină şi nu puteam să stau nici pe scaun şi nici  în picioare mai mult de 10-15minute pentru că îmi pierdeam echilibrul şi cădeam pe spate. Trebuia să mă întind tot timpul zilei orice făceam. În vinerea aceea însă dorinţa mea era atât de mare de a merge la biserică încât soţul nu s-a putut împotrivi (lui îi era teamă să nu cad) şi am mers. Dorinţa mea era împăcare cu Dumnezeu şi să mă pot pocăi, nu ceream vindecarea. Dumnezeu m-a ajutat să stau tot programul acela pentru că El avea de făcut o lucrare in viaţa mea.

Era o seară specială de rugăciune şi se făceau rugăciuni pentru tot felul de cauze.  La final s-a făcut o rugăciune şi pentru bolnavi, şi pentru că cineva din sală a cerut şi ungerea cu untdelemn, păstorul bisericii Mircea Deteşan a chemat în faţă acea persoană şi a întrebat dacă mai este cineva bolnav şi crede în jertfa Domnului Isus şi crede că sângele Domnului poate şi azi să vindece să vină şi ei în faţă. Atunci am auzit o voce care mi-a şoptit: du-te! Eu m-am speriat neînţelegând ce se întâmpla şi am ezitat să merg. Păstorul se pregătea să citească pasajul din Biblie pentru rugăciunea pentru bolnavi şi s-a întors încă odată spre sală, şi cu o voce mângăietoare a spus: dacă totuş mai este cineva bolnav şi crede că pentru el nu mai este nici o şansă, totuş Domnul Isus lucrează şi dacă crezi cu adevărat în jertfa Lui, El poate să şi vindece.

În momentul acela am simţit o putere care m-a împins în faţă, nu mai puteam să stau pe loc, aşa că m-am aplecat pe genunchi în faţa bisericii şi l-am implorat pe Isus să aibă milă şi să se atingă şi de mine, şi Dumnezeu s-a atins. Nu pot explica prea bine în cuvintele mele, dar în momentul ungerii cu undelemn am simţit o căldură plăcută care a intrat din cap  până în picioare.

Am rămas uşoară ca un fulg, şi cu o bucurie de nedescris că Dumnezeu s-a atins de mine. Am ridicat mâinile în sus şi am început să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru vindecare aproape strigând. A fost atingerea lui Dumnezeu care m-a vindecat de tot: nodulul s-a evaporat pur şi simplu, a dispărut, şi a dispărut orice problemă la coloana mea. De atunci merg pe jos kilometri, lucrez orice, nu mă mai doare nimic! Dumnezeu m-a vindecat! Glorie Lui.

Duminică ne-am dus la biserică cu soţul şi părinţii mei plini de bucurie, pentru că Dumnezeu a împlinit făgăduinţa pe care ne-a făcut-o, şi ne-am hotărât să facem legământ cu Domnul că îl vom sluji până la moarte.

De atunci au trecut 10 ani şi ce a vindecat Dumnezeu rămâne vindecat. Boala nu s-a întors niciodată de atunci. Şi datorită acestei lucrări pe care Domnul a făcut-o cu mine 2 familii de prieteni ai nostri intimi s-au hotărât să îl urmeze pe Dumnezeu. Legământul cu Domnul prin botez l-am făcut împreună cu ei şi de atunci ne bucurăm de multe lucrări pe care Dumnezeu ni le arată în fiecare zi.

„Binecuvintează suflete pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvinteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvintează suflete pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate boalele tale; El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare;”

Psalmul 103: 1-4